La începutul secolului al IV-lea, chiar înainte ca persecuţia martirilor să fi luat sfârşit, o nouă formă de răspuns la chemarea Duhului Sfânt a apărut, destul de asemănătoare martirului, dar trăită zi de zi de-a lungul întregii vieţi: monahismul, care nu este nimic altceva decât renuntarea la tot şi purtarea crucii în fiecare zi.
Viaţa monastică nu este nici o doctrină particulară a creştinismului, nici o treaptă de perfecţiune în credinţă, ci o imagine vie a mărturisirii creştine care rememorează sau reprezintă premisele credinţei ca răspuns la coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii, când toţi părăseau bunurile lor, legăturile lor de rudenie şi casa lor pentru a se uni cu apostolii, după învăţătura Domnului.

Această categorie prezintă informaţii despre viaţa monastică, precum şi despre mănăstiri şi schituri.